Florin Tanasescu
Spiritul apucător al unora dintre noi a inspirat, de-a lungul timpului, diverse accesorii în care să-și depună agoniseala. Astfel, dacă în vremurile arhaice banii se țineau la ciorap sau la saltea, cu vremea, acestia – furați sau nu – au fost depuși în bănci din Cipru sau pe numele rudelor.
Și, dacă punga de un leu reprezintă, în ziua de azi, prototipul perfect al românului plecat la cumpărături, de-a lungul vremii, aceasta a cunoscut diverse forme, mai mult sau mai puțin inspirate, mai puțin sau mai mult utile. De exemplu, căruțurile trase de pensionarii plecați la cumpărături, care nu fac altceva decât să-i încurce și pe ei și pe călătorii din mijloacele de transport în comun.
Sacoșele din rafie au reprezentat, totuși, pionieratul în ceea ce privește stadiul incipient al infracțiunii de furt și, respectiv, al devalizării țării. Anii 1990 au fost, de exemplu, perioada în care țiganii mătrășeau ce se mai găsea, încă, prin combinate, cărându-le cu respectivele papornițe. Apoi, astfel de furturi “en detaille” au fost stopate de “ oamenii legii”, pentru a face loc celor în care s-a trezit peste noapte spiritul de afacerist și au vândut toate combinatele ceaușiste la fier vechi.
Valizele băgate pe geamuri, în trenurile aglomerate, au fost, pe lângă slip, accesoriul obligatoriu al celor care plecau la mare sau la tratament la Călimănești /Căciulata. Paradoxal sau nu, în ciuda atâtor chinezării importate, pe la noi nu a prins varianta valizelor chinezești!
Geanta casual – adică diplomatul – era și încă este un accesoriu al celor care se pretind – sau chiar sunt – mari șmecheri. Legendele spun că, inspirați de domnii din patria-mumă, nu puțini cetățeni din R. Moldova au trecut Prutul cu diplomatul plin cu țigări de contrabandă în dinți și îmbrăcați în trening, lucru care nu mai trebuie verificat din două surse.
Damigeana/bidonul erau accesorii obligatorii pentru cei care vroiau să-și pună o pilă, după cum, așa numitele genți vii – găina, gâsca ori curcanul – se prezentau ținute sub braț, îndeosebi la intrarea în cabinetul medical. Greutatea lor trebuia să fie direct proporțională cu boala de care era posedat doctorul– pardon, pacientul- și erau caracteristice anilor 1970. Azi se poartă plicul.
Porcul este și nu este un accesoriu. Sau, un accesoriu în accesoriu, în sensul că el se depozita și se mai depozitează, încă, în portbagaj și se transmite ( duce) de regulă la coordonatorii de lucrări de licență, la îndrumătorii de teze de doctorat, iar în ultima vreme – la coordonatorii lucrărilor științifice scrise în pușcării.
Dintre variantele papornițelor must have nu trebuie omise lada cu zestre, atelajele hipo (pe românește, căruțele) și chiar cobilița.
În rest, țara însăși pare un sac fără fund.
