Florin Tănăsescu
101%! Deci, mai mult decât sigur există şansa sau neşansa ca un staff electoral de dreapta să dea nas în nas cu unul de stânga. Mai ales în intersecţii.
Şi cum în campania electorală nu se respectă indicatoare de genul „Cedează trecerea oamenilor care vor să mişte ceva-n ţară” sau „Stop, că v-ajunge cât aţi furat!”, legiuitorul a promulgat un „Ordin de protecţie în intersecţie”.
Argumente sunt multe, îl scriem doar p-ăl mai important. Acesta este: „Există riscul cât casa ca două găşti să se-ncaiere”.
Norme de aplicare: Dacă o grupare vede-n zare o alta, cu acelaşi interes, dar de altă culoare (politică), are dreptul să stea acolo unde se face cărarea-n patru.
Asupra celeilalte – care se vede la apus de soare – Poliţia pentru protecţia candidaţilor va impune ordin de restricţie. Acesta poate fi de la o zi până la o săptămână. Depinde de zonă, oraş sau comună.
În cazul în care nu se respectă ordinul, în sondajele de opinie de genul „Dacă anul ăsta n-ar mai avea loc deloc alegeri, pe cine aţi vota”?, grupării care a călcat pe bec i se vor scădea 5 procente din tendinţa de vot. Sau adăuga tot atâtea, la înclinaţia spre ne-vot.
Legiuitorul a luat, de asemenea, în calcul, situaţia în care un singur candidat dă „bot în bot”cu altul.
Aici, legea se aplică precum în Evul Mediu, că nu suntem departe.
Mai exact, cei doi se vor lua la trântă, iar cel care „îl dovedeşte” – adică îl învinge – pe contracandidat are dreptul de-a sta în intersecţie. Asupra „doveditului” – învinsului- se va impune ordin de interdicţie pentru trei zile.
Legea mai face trimitere şi la „parbrizari”. Ce prevede? Simplu: „Votanţii n-au nicio interdicţie în a sta în intersecţii”.
V-aţi prins, deci, că parbrizarii suntem noi. Deci, avem liber la aplaudat, zis „Sărut-mâna, conaşule!” şi altele de genul. Pentru un pumn de mălai, pentru „o atenţie, o măslină” din partea unora care nu respectă un indicator de genul: „Stop, că v-ajunge cât aţi furat”.
Că d-aia o intersecţie de interese e ţara!