F.T.

Judecătorii de la Secţia Penală a Curții de Apel Ploiești au decis ca apelul înaintat de membrii Clanului Austrianu, care se afla pe rol la această instanţă, să fie judecat la Curtea de Apel Braşov. De asemenea, judecătorii ploieşteni au mai hotărât ca aceştia să plătească avocaţilor din oficiu onorarii cuprinse între 50 de lei şi 150 de lei.
După cum aninteam într-unul din numerele ziarului, este pentru a doua oară când cei şapte membri ai grupării solicită – şi obţin – judecarea unui proces în care sunt inculpaţi, la o altă instanță din țară. Prima dată, acest lucru s-a întâmplat în anul 2013, când gruparea – acuzată de inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup – a cerut şi a obţinut strămutarea de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Dâmbovița. La această din urmă instanță, gruparea infracțională, alcătuită din șapte persoane, a și fost condamnată, liderul rețelei – Sandu Zamfir – primind din partea magistraților dâmbovițeni o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare. În același dosar, au mai fost condamnați și cei trei fii ai lui Sandu Zamfir, la pedepse cuprinse între patru ani de închisoare cu executare și cinci ani și șase luni închisoare cu executare.
Soția lui Sandu Zamfir – Sandu Irina – a primit o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni, iar alți doi membri ai grupării – pedepse cuprinse între trei ani și opt luni închisoare cu executare și patru ani și șase luni închisoare cu executare. Dar sentinţa nu a rămas definitivă, membrii clanului au făcut din nou apel, astfel că Secţia Penală a Curţii de Apel Ploieşti a aprobat judecarea cauzei la Braşov !?!