Petre Apostol
Într-un cadru festiv la Sala Sporturilor „Olimpia”, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Prahova au organizat, în colaborare cu CSM Ploieşti, festivitatea de premiere a celor mai valoroşi sportivi din acest an. Evenimentul a început cu un moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, însoţiţi de profesorii lor, care i-au adus în atmosfera de iarnă pe cei prezenţi, prin colinde.
Amfitrionul festivităţii a fost directorul DJTS Prahova, Laurenţiu Nicolescu, alături de directorul general al CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, şi de coordonatorul sportiv de la clubul ploieştean, Cristian Nica.
Titlul de „sportivul anului” a revenit pentru al treilea an consecutiv Andreei Chiţu, legitimată la CSM Ploieşti – Steaua Bucureşti, şi antrenată de Gheorghe Savu şi Mihai Trandafirescu, aceasta fiind campioană europeană, câştigătoare la Jocurile Europene, vicecampioană mondială şi ocupantă a primei poziţii în clasamentul internaţional la categoria 52 kg în 2015.
„Este o mare onoare că am putut fi alături de Direcţia Judeţeană de Sport Prahova şi sunt mândră că, din nou, am fost declarată „sportiva anului”. Ne bucurăm că, an de an, noi, cei de la judo, reuşim să menţinem ştacheta ridicată şi sperăm ca şi anul viitor să fim tot pe primul loc. Nu pot să fac promisiuni pentru Jocurile Olimpice, ci doar să mă antrenez cât pot de bine, să mă menţin într-o stare de sănătate perfectă şi psihic să fiu cât mai concentrată pentru ce va urma în viitor. Lumea are aşteptări diverse din partea mea, dar important este ce aştept eu de la mine. Cum am mai spus, eu îmi doresc doar să fiu sănătoasă pentru a munci cât mai mult pentru acea zi importantă”, a declarat Andreea Chiţu.
De asemenea, la disciplinele sportive olimpice au mai fost premiaţi: Alberto Biro – box (CSM Ploieşti, antrenor Titi Tudor), Violeta Dumitru – judo (CSM Ploieşti – Steaua Bucureşti, antrenori Gheorghe Savu, Mihai Trandafirescu), Răzvan Ciolan – judo (CS Petrom Ploieşti, antrenor Mihai Trandafirescu), Marius Ionescu – atletism (CSM Ploieşti, antrenor Robert Munteanu), Maria Constantin – bob (CSO Sinaia, antrenor Paul Neagu), Andreea Grecu – bob (CSO Sinaia, antrenor Paul Neagu), Marian Gîtlan – sanie (CSO Sinaia, antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea), Flavius Crăciun – sanie (CSO Sinaia, antrenori Corina Drăgan, Alexandru Comşa, Liviu Turea).
La discipline neolimpice, premiile au revenit: secţia de karate Conpet Petrolul Ploieşti – sportivi Cosmin Porumboiu, Marius Creţa, Radu Popescu, Andrea Neagu, Maria Dinu, Flavius Zafiris, Ştefan Neagu, Radu Marin, Alexia Niţă, Medeea Zafiris, Mihai Dinu, Sabina Ionescu, Alexandra Toma, Gabriel Drăghici, Ştefan Niţă, Claudiu Burtoiu (antrenor Aurelian Nicolae), secţia de karate CSM Ploieşti – sportivi Ilena Benescu, Cristian Duţă, Tiberiu Matei, Arthur Poamă (antrenor Liviu Apostol), Alice Vasile – popice (Conpet Petrolul Ploieşti, antrenoare Mihaela Lixandru), Loredana Vişan – popice (Conpet Petrolul Ploieşti, antrenoare Mihaela Lixandru), Marian Balica – radioamatorism (CS Petrolul Ploieşti, antrenor Mihai Malanca), Ionuţ Piţigoi – radioamatorism (CS Petrolul Ploieşti, antrenor Mihai Malanca).
De menţionat că antrenorul de box Titi Tudor a făcut referire la faptul că antrenorii nu sunt remuneraţi financiar pentru performanţele sportivilor, spunând: „Diplomele nu cântă pentru antrenori. Este bine că s-au gândit la sportivi, dar cei care se zbat pentru aceşti copii sunt antrenorii. Antrenorul este vioara întâi, iar diploma nu cântă”.
Suma totală rezervată premierilor a fost de 10.000 de lei, Andreea Chiţu fiind recompensată cu 1.500 de lei.














