Fundaşul stânga Cristi Pulhac şi mijlocaşul central Alexandru Neculai sunt cei doi jucători noi prezenţi, ieri, la antrenamentele Petrolului.
După două zile libere acordate elevilor săi, antrenorul Mihai Stoichiţă a sunat „adunarea” pentru pregătirea amicalului cu CS Berceni, de sâmbătă, şi a deplasării de la Pandurii Târgu Jiu, următorul meci oficial al galben-albaştrilor.
După ce a anunţat că are nevoie de întăriri, pentru completarea lotului, unul care a fost prost „construit” în vară, unele posturi având excedent de jucători, iar altele foarte puţine soluţii, Stoichiţă a găsit primii doi jucători pe care să-i vadă la lucru. Primul este Cristi Pulhac – jucător despre care s-a mai vorbit la Petrolul. În vârstă de 31 de ani, fostul internaţional (are 3 selecţii în prima reprezentativă) stă pe bară din vară, după ce a activat la Zawisza, în Polonia, echipă cu care a retrogradat. Trecut, în cariera sa pe la Dinamo, dar şi la Hercules Alicante, pentru o scurtă perioadă, în „Primera”, Pulhac s-a antrenat, în ultimele săptămâni cu echipa de Liga a III-a din Tunari, unde antrenor este fostul său coleg de la Dinamo – Florin Bratu, deocamdată acesta având de luptat nu numai cu perioada de pauză competiţională ci şi cu… kilogramele.
Al doilea jucător nou la antrenamente este un fotbalist de 22 de ani care nu a bifat, până acum, niciun meci în Liga I – mijlocaşul central Alexandru Costin Neculai. Acesta – fost la Dinamo II, Tunari şi Unirea Tărlungeni (unde a jucat, ca „under 21”, în teren, bifând peste 3000 de minute în Liga a II-a, în tricoul echipei braşovene) a ajuns la Petrolul de la Rapid Bucureşti. Giuleştenii l-au luat în vară, liber de contract de la Tărlungeni, dar nu l-au legitimat, jucătorul alegând să îşi încerce norocul la Ploieşti şi să nu mai aştepte Rapidul. Rămâne de văzut dacă vreunul dintre cei doi mai sus menţionaţi îl vor convinge pe Stoichiţă că ar putea ajuta Petrolul pe termen scurt, zilele următoare fiind posibil să apară „la probe” cel puţin încă un jucător nou.
De menţionat şi că armeanul Badoyan, jucător pe care Petrolul l-a testat o perioadă, a semnat între timp cu o altă echipă „suferindă” din primul eşalon – FC Voluntari.














