F. T.

După zece luni scurse din acest an se remarcă faptul că, în multe privințe, nu s-a schimbat aproape nimic la nivelul instanțelor din Parhova.
În privința personalului de exemplu, dacă la sfârșitul anului 2014, numărul judecătorilor care mai erau necesari pentru ca schemele să fie complete era de 10, la începutul acestei luni, potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), diferența dintre numărul de posturi prevăzute în schemă și cele efectiv ocupate, la cele cinci Judecătorii, la Tribunalul Prahova și la Curtea de Apel Ploiești era de nouă. Tot ca la începutul acestui an, două sunt instanțele cu deficit ridicat de magistrați – Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova. Iar în această toamnă, ca și în urmă cu doi ani, trei ani sau patru ani, CSM organizează sesiune de transfer a judecătorilor, doar-doar s-or ocupa posturile vacante.
De asemenea, și “amenințarea” cu raționalizarea instanțelor – care a pus pe lista neagră Judecătoria Mizil, propusă spre desființare – pare să fi rămas doar la nivelul unei tentative avansate de miniștrii din Justiție. Astfel, la vremea lui, Predoiu a anunțat drept iminentă desființarea câtorva judecătorii, iar ministrul Cazanciuc a confirmat, la rându-i, că instanțele mici, cum sunt Judecătoriile Mizil și Pogoanele, nu au niciun viitor. Ele funcționează, totuși.
Privind, aşadar, cu optimism lucrurile din sistemul judiciar prahovean, să amintim și despre lucrările la sediile celor două instanțe din Prahova – Tribunalul și Palatul de Justiție -, demarate cu pompă de ministrul Cazanciuc, venit la Ploiești special pentru a spune presei: “Ploieștiul va beneficia, în maximum doi ani, de una dintre cele mai moderne arhitecturi juridice din țară”. Pe hârtie, planurile dau dreptate ministrului: Tribunalul vechi, de pe strada Gheorghe Lazăr, odată renovat, ar trebui să aibă săli de judecată spațioase, birouri moderne și chiar o bibliotecă cu profil juridic. Chiar și telenovela Palatului de Justiție din Ploiești pare a avea happy-end, dacă este să-i dăm crezare aceluiași ministru Cazanciuc. Adică, tot în maximum doi ani, în Ploiești se va înălța clădirea care ar urma să adăpostească judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.
Pentru viitor, toate bune și frumoase în ceea ce privește instanțele din județ. Totuși, în prezent, lucrurile stau la fel ca în urmă cu zece luni.