O avertizare cod portocaliu de precipitaţii ar putea fi emisă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru unele judeţe din sudul ţării, a declarat ieri directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, la Comandamentul de iarnă de la Ministerul de Interne, la care a participat şi premierul. Acesta a anunţat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, dar şi în Prahova, Argeş şi Buzău, s-ar putea să fie emis cod portocaliu de precipitaţii. Ion Sandu a atenţionat că, până astăzi la prânz, va fi polei în mai multe zone ale ţării, din cauza căruia ar putea fi probleme în trafic.
„Erau ninsori la munte, ninsori în Transilvania, s-a extins atenţionarea pentru toată Moldova, pentru că, începând din seara asta până mâine la prânz, va fi polei generalizat. Poleiul poate creea probleme mari în trafic, chiar dacă nu avem cantităţi foarte mari de zăpadă, strat mare de zăpadă depus. Pe lângă Moldova, în zonele de deal şi la câmpie va fi lapoviţă, care asociată cu poleiul va duce la o situaţie foarte complicată”, a precizat Sandu. Directorul ANM a mai spus că, în ceea ce priveşte precipitaţiile, de duminică va urma o pauză de cel puţin o săptămână. „Primul semnal pe care trebuie să îl urmărim este undeva în data de 7, dar va trece foarte repede. Din nou o săptămână de pauză”, a adăugat Ion Sandu. Şeful ANM a subliniat că, în această iarnă, nu vor fi trei săptămâni cu temperaturi sub minus 15 grade, iar viscole ar putea fi la sfârşitul lui decembrie şi cel puţin două în ianuarie 2016. Ion Sandu a adăugat că în vestul ţării vor fi cantităţi mai mari de precipitaţii decât cele normale, iar în sud se vor apropia de norme. „Temperaturile în sud sunt mai mari, iată de ce avem situaţia ca în decembrie să fie inundaţii, iar la munte zăpadă”, a mai spus şeful ANM.
Reprezentantul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a arătat, la Comandamentul de iarnă, că va fi actualizată avertizarea hidrologică, iar judeţele afectate vor fi Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu.