F.T.

Zeci de angajați de la Gruparea Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești asigură, începând de ieri, în județ, măsuri de ordine și siguranță publice pe durata manifestărilor prilejuite de sărbătorirea ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”. De asemenea, angajații jandarmeriei sunt mobilizați și la bisericile ,,Sfânta Vineri” din Ploiești și la ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Găgeni, cu ocazia unor ceremonii religioase organizate la cele două lăcaşuri.
Potrivit unui comunicat al grupării de jandarmi ploieștene, angajații instituției “acționează pentru asigurarea unui climat favorabil derulării evenimentului și pentru prevenirea, combaterea și sancționarea faptelor antisociale precum furturile, tâlhăriile, cerșetoria, actele de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Având în vedere experiența anterioară și afluența mare de public, reprezentanţii instituţiei amintite recomandă participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine, să acorde o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evite conflictele de orice fel. Cetățenii pot solicita sprijin atât jandarmilor aflați în dispozitiv, cât și prin intermediul Numărului Unic de Urgenţă 112”.
În perioada menționată, nu doar angajații jandarmeriei ploieștene sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii și liniștii pe durata slujbelor religioase, ci și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.