F. T.
Cum se poate ajunge judecător, procuror sau avocat, care este circuitul unui dosar civil, ce înseamnă apelant și intimat și alte asemenea aspecte juridice au fost explicate, ieri, de către reprezentanții Curții de Apel Ploiești, elevilor de la licee ploieștene sosiți în vizită la instanță, cu ocazia „Zilei Europene a Justiției Civile”, ce va fi marcată pe 25 octombrie.
Purtătorul de cuvânt al instanței Curții de Apel, judecător Cristina Georgescu, le-a prezentat elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a de la Colegiul Național “Jean Monnet” și de la Liceul Tehnologic de Tranporturi Ploiești aspecte care țin de activitatea magistraților, în general, precum și particularitățile activității personalului de la instanța ploieșteană.
De asemenea, însoțiți de grefieri, oaspeții instanței au vizitat compartimentele relevante pentru activitatea personalului Curții de Apel Ploiești- birourile, sălile de judecată.
Evenimentul, desfășurat între orele 8, 30 – 14,00, sub genericul “Ziua porților deschise la Curtea de Apel Ploiești”, s-a bucurat și de vizita altor ploieșteni, din diverse categorii sociale, interesați să afle mai multe lucruri despre specificul activității magistraților.
La sfârşitul lunii octombrie a fiecărui an, în statele europene se organizează „Ziua Europeană a Justiţiei Civile”, eveniment care are scopul, pe de o parte, de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i informa pe aceştia asupra modului în care funcţionează organismele judiciare, iar pe de altă parte – constituie un bun prilej ca justiţia să-şi poată face cunoscută activitatea. Celebrarea „Zilei Europene a Justiției Civile” are drept scop reamintirea faptului că justiția este, în primul rând, un serviciu pentru cetățeni, prin care aceștia își rezolvă litigiile și își afirmă drepturile.
Ideea organizării unei zile a justiției civile a fost lansată la Bruxelles, în octombrie 2002, în cadrul unei conferințe cu tema “Spre un acces mai bun al cetățenilor la justiție”, iar Consiliul Europei și UE au decis marcarea, în fiecare an, la data de 25 octombrie, a „Zilei Europene a Justiției Civile“.













