Avocata Paula Iacob a murit, ieri, la vârsta de 83 de ani, după o perioadă mai lungă de spitalizare, în urma unor suferinţe mai vechi. Decesul avocatei Paula Iacob a fost confirmat şi de fiica acesteia. Marius Marinescu a confirmat că Paula Iacob a murit la locuinţa ei. „Am rămas înmărmurit când am auzit vestea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut de doamna Iacob. Ne cunoşteam de-o viaţă. Nimeni nu poate să aibă un cuvânt rău despre doamna Iacob, toată lumea a iubit-o. S-a încheiat o epocă. De multe ori vorbeam cu doamna Iacob şi spuneam că Regina Maria este regina celor răniţi, despre doamna Iacob pot să spun că era regina avocaturii româneşti. Avea o vorbă bună pentru toţi oamenii necăjiţi”, a spus Marius Marinescu. Paula Iacob a fost internată, la sfârşitul lunii august, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ea având suferinţe mai vechi cardiace şi pulmonare, precum şi diabet. Iniţial s-a suspectat că aceasta ar fi făcut şi un accident vascular cerebral, însă diagnosticul nu a fost confirmat. Ulterior, avocata a fost transferată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, fiind internată, o perioadă, la Secţia Cardiologie. La sfârşitul anului trecut, Paula Iacob a căzut pe stradă şi a suferit o fractură de şold, având nevoie de două intervenţii chirurgicale. Paula Iacob a devenit cunoscută în România după Revoluţia din 1989, când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu. De asemenea, ea a fost şi avocata lui Gigi Becali, dar s-a implicat şi în acţiunile organizaţiilor pentru drepturile animalelor.