Netanyahu afirmă că Israelul este prea vulnerabil să primească refugiaţi
Premierul Israelului afirmă că ţara sa nu este indiferentă la suferinţele imigranţilor şi refugiaţilor care inundă Europa, dar Israelul este prea vulnerabil să-i primească.
Benjamin Netanyahu a deplâns ieri „tragedia umană” a victimelor războiului civil din Siria şi a spus că Israelul i-a ajutat în diverse feluri. Însă, a adăugat el, Israelul este o ţară prea mică, atât geografic, cât şi demografic, pentru a oferi refugiu unui aflux atât de mare de imigranţi.
Israelul a instalat un spital de campanie la frontiera cu Siria, în care a oferit îngrijiri unor sirieni răniţi, dar nu a mers până acolo încât să-şi deschidă frontierele acestui inamic mai vechi.
Liderul opoziţiei israeliene Isaac Herzog, însă, este de părere că ţara sa ar trebui să accepte un număr limitat de azilanţi sirieni, în contextul eforturilor europenilor de a face faţă crizei imigranţilor.
Zece miliarde de euro ar putea cheltui Germania cu azilanţii pe care vrea să-i primească
Germania ar putea să cheltuiască până la zece miliarde de euro cu numărul-record de azilanţi pe care doreşte să-i accepte, de patru ori mai mult decât a cheltuit cu refugiaţii anul trecut, porivit unei publicaţii germane. Însă, în pofida celor 800.000 de refugiaţi pe care-i aşteaptă anul acesta cea mai mare economie europeană, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Berlinul tot va fi în măsură să echilibreze bugetul. Îniante să anunţe numărul-record de azilanţi la care se aşteaptă anul acesta, Berlinul a pus deoparte un buget de 5,6 miliarde de euro, destinat găzduirii a aproximativ 450.000 de oameni.
În contextul afluxului de imigranţi către Germania, cele zece miliarde de euro par „în concordanţă” cu cheltuielile estimate la toate nivelurile adminsitraţiei – federal, de land şi local. Berlinul a estimat cheltuielile autorităţilor locale la 12.000-13.000 de euro cu fiecare refugiat, inclusiv cazarea, în timp ce procesarea solicitării de azil, hrana, îngrijirile medicale ar costa 143 de euro pe lună.
Altă jumătate de miliard de euro le va fi necesară autorităţilor regionale pentru a plăti locurile suplimentare în şcoli, dar şi o sumă neprecizată pentru angajarea altor 2.000 de oameni la birourile federale pentru imigrare şi refugiaţi şi în vederea suplimentării efectivelor poliţiei. Coaliţia lui Merkel urma să se întâlnească aseară pentru a discuta despre cheltuielile la nivel de stat şi autorităţi locale, care urmează să fie stabilite până la 24 septembrie.