Ana M.
12 filme pentru copii produse în Norvegia și în Islanda vor fi prezentate, timp de două luni, în mai multe localități din țară, în unele dintre ele neexistând cinematograf. Până pe 31 octombrie, în cadrul proiectului Cinematour Kids, peliculele vor rula în Urlați (pe 24 și 25 octombrie), București, Craiova, Făgăraș, Râșnov, Buzău, Alexandria și în comunele Brânceni și Bujoru din județul Teleorman, publicul țintă fiind format din copiii instituționalizați și copiii de etnie romă. Fiecare proiecție este titrată în limba română și tradusă live. “În România, în ultimii 25 de ani nu s-a produs niciun film pentru copii. Într-o țară cu 20 de milioane de locuitori, din cele 874 de cinematografe existente înainte de 1989, au mai rămas 29, realitate care face din România țara europeană cu cel mai mic număr de cinematografe. Sistemul de învăţământ național nu are programe alternative în care să fie inclusă activitatea cinematografică și în care să se utilizeze acest mijloc de comunicare în programele educaționale. În țara noastră există copii care nu au văzut niciodată un film într-o sală de cinematograf sau într-o sală de proiecție. Există copii care, din cauza sărăciei, a lipsei de educație și de informație, nu au văzut niciun program de televiziune sau de cinema destinat copiilor”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor – reprezentanții Asociației Enkidu. În cadrul caravanei Cinematour Kids vor fi prezentate 12 producții cinematografice din Norvegia și Islanda, premiate la nivel internațional, cu subiecte contemporane și un limbaj cinematografic accesibil copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Prezentarea filmelor introduse în caravana și programul complet al proiecțiilor sunt postate pe site-ul www.cinematour.ro. Cinematour Kids este un proiect iniţiat şi implementat de Asociația Enkidu, cu sprijinul: Norway Film Institut, Ambasada Regatului Norvegiei în România, Consulatul Islandei la București, Caoz Production Islanda, având ca parteneri mai multe instituții și asociații din țară. Acest proiect se desfăşoară în cadrul Programului “Promovarea diversităţii în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” și este finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.














