Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 3,7%, peste estimarea iniţială a Departamentului pentru Comerţ, de 2,3%, datorită cheltuielilor pentru aşteptări ale populaţiei şi companiilor, potrivit Bloomberg.
Estimarea medie a 79 de analişti intervevaţi de sursa amintită indica o creştere a PIB de 3,2%.
Informaţia a apărut în condiţiile în care oficialii Rezervei Federale trebuie să decidă dacă această creştere economică este suficient de puternică pentru a suporta prima majorare a dobânzii de politică monetară după 2006, cel mai devreme în septembrie.
În timp ce piaţa muncii a înregistrat progrese, iar rata şomajului a scăzut în iulie la 5,3%, inflaţia se află cu mult sub ţinta de 2% a băncii centrale, iar volatilitatea burselor la nivel mondial ar putea întârzia creşterea dobânzilor.
A treia estimare referitoare la evoluţia PIB în trimestrul al doilea urmează să fie publicată la sfârşitul lunii septembrie.
Cel mai important factor care a dus la revizuirea PIB în trimestrul al doilea a fost creşterea investiţiilor companiilor, în special în construcţii, cercetare şi dezvoltare, precum şi majorarea stocurilor.
Cheltuielile în domeniul proprietăţii intelectuale au avansat cu 8,6%, cel mai mult după ultimul trimestru din 2007.

Industria petrolieră are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru a supraviețui

Într-un moment în care prețul petrolului evoluează la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani, companiile din industria de petrol și gaze au nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru a-și rambursa datoriile și unii dintre ei ar putea să nu supraviețuiască, susține Bloomberg.
Potrivit sursei amintite, numărul obligațiunilor cu un randament de peste 10% (un semnal de pericol) emise de companiile de petrol și gaze s-a triplat în ultimul an, iar 168 de firme din America de Nord, Europa și Asia au de rambursat astfel de obligațiuni. De asemenea, raportul dintre datorii nete și câștiguri este la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.
Kimberley Wood, partener la firma Norton Rose Fulbright LLP, subliniază că dacă barilul de petrol rămâne în jurul valorii de 40 de dolari impactul asupra industriei petroliere ar putea fi unul profund. „Imaginea și structura industriei petroliere se vor modifica în următorii 5-10 ani. Dacă prețul petrolului va rămâne la nivelul actual, numărul falimentelor va crește cu siguranță“, a apreciat Kimberley Wood.
Potrivit BMI Research, rambursările de datorii vor crește până la finele acestui deceniu în condițiile în care numai în acest an vor ajunge la maturitate datorii de 72 miliarde de dolari, urmate de 85 de miliarde de dolari în 2016 și 129 miliarde în 2017. În total, obligațiuni și împrumuturi în valoare de 550 miliarde de dolari trebuie rambursate în următorii cinci ani. Din datoriile care trebuie rambursate în 2015, companiile petroliere americane sunt responsabile pentru 20%, urmate de companiile chineze cu 12% și producătorii britanici cu 9%.
Scăderea prețurilor la țiței duce la diminuarea valorii rezervelor de petrol și la reducerea puterii companiilor de a se împrumuta, într-un moment în care cresc presiunile pentru a înlocui câmpurile petrolifere epuizate.