Alex Călinoiu

Într-o perioadă în care s-au concentrat mai degrabă pe proiectele de amploare, finanţate de Uniunea Europeană şi care trebuie finalizate până la 31 decembrie, autorităţile ploieştene au început, de câteva zile, şi un inventar al locurilor de joacă din municipiu. Conducerea Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti şi-a propus să inventarieze toate aceste locuri de joacă, împreună cu obiectele existente în ele. Până acum, echipele de monitorizare au fost în zona centrală, în cea de sud şi în parcul de la Sala Sporturilor „Olimpia”, de astăzi fiind programată intrarea în cartierul Vest. N-a durat mult şi au fost găsite şi primele nereguli.
„Ne-am propus să realizăm un inventar la zi, să vedem care este necesarul în tot oraşul. Acolo unde găsim obiecte de joacă deteriorate, care prezintă un risc pentru copii, solicităm imediat îndepărtarea lor. Urmează să realizăm o comandă generală pentru toate parcurile. Lucrările se vor face în etape, în funcţie de sursa bugetară”, a precizat Radu Brânzei, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorEcografia nu are contraindicatii