Violeta Stoica
Aproape anual, Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA lansează proceduri de achiziție pentru încheierea contractelor de lucrări de reparații pentru unul dintre cele mai importante tronsoane de cale ferată din România – cel dintre București și Câmpina. Și asta în ciuda faptului că modernizarea acestui sector de infrastructură feroviară, parte a Coridorului IV Paneuropean, a fost finalizată cu aproximativ zece ani în urmă.
Pentru că viteza de circulație a trenurilor a crescut, Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA încheie periodic contracte de lucrări de întreținere și de reparație a acestui tronson care leagă Bucureștiul de Câmpina.
În această lună, compania națională va organiza licitația în urma căreia va fi încheiat un contract de lucrări pentru repararea sau înlocuirea unor componente de cale ferată, fiind vorba despre două sectoare: între București și Brazi, respectiv între Brazi și Câmpina. Unele dintre lucrările de reparații vor fi efectuate cu întreruperea temporară a circulației pe firele de cale ferată, dată fiind complexitatea acestora.
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA pune la bătaie două milioane de lei fără TVA pentru lucrările de reparații care vor fi efectuate în acest an la infrastructura feroviară între Capitală și municipiul Câmpina.
Potrivit caietului de sarcini aferent procedurii de achiziție, doar societățile autorizate de Autoritatea Feroviară Română pentru realizarea de lucrări feroviare vor putea să participe la licitația care va avea loc în această lună. Conform documentației, lucrările care vor fi efectuate în acest an – durata contractului fiind de trei luni de la data atribuirii – se vor executa în scopul remedierii unor deformări peste toleranțe ale liniilor de cale ferată, precum și pentru prevenirea apariției eventualelor probleme.
Lucrările de întreținere și reparații se vor desfășura pe firul I și pe firul II, de la kilometrul 1 (București) până la kilometrul 94 + 300 (zona Câmpina), pe raza a două secții de întreținere a liniilor – București-Brazi și Brazi-Câmpina.
Reprezentanții CNCFR spun că aceste reparații sunt necesare pentru menținerea căii ferate în toleranțele impuse în vederea desfășurării circulației trenurilor cu viteza proiectată și în condiții de siguranță.
Pe raza județului Prahova, vor fi realizate lucrări de reparație și întreținere – constând în înlocuirea unor componente de cale ferată – începând cu stația Brazi și continuând cu aproape tot traseul feroviar până la Câmpina.















