F. T.

În contextul unei întâlniri pe care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut-o joi, 4 iunie a.c., la București, cu ambasadorul Malaeziei, partea română a ridicat, printre altele, și problema prahoveanului Ionuț Alexandru Gologan, condamnat la moarte în acestă țară pentru trafic de droguri.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ministrul și-a exprimat speranța că “va putea fi evitată pedeapsa capitală în cazurile românilor aflaţi în detenţie în această ţară pentru trafic de droguri”, exprimându-și, totodată, “încrederea în derularea corectă a procedurilor juridice”.
Reamintim că Ionuț Alexandru Gologan, în vârstă de 23 de ani, din Telega, a fost condamnat de două
instanțe din Malaezia la pedeapsa capitală, prin spânzurare, avocatul său făcând recurs. El a fost prins pe aeroportul din Kuala Lumpur transportând o cantitate de 1,494 kilograme de droguri (amfetamină). În fapt, plecase din Telega să muncească în Germania ca şofer, iar mai apoi ar fi fost racolat, se pare, de o reţea de traficanţi de droguri. După cum ne-a spus primarul comunei Telega – Ilie Gheorghe, băiatul a avut o copilărie grea, provenind dintr-o familie destrămată şi fiind crescut mai mult de o bunică. Cu toate acestea, la şcoală a fost un copil destul de bun, fiind lăudat de foştii profesori.
De asemenea, în urma arestării acestuia, MAE a precizat: “Încă de la arestarea cetăţeanului român, Ambasada României la Kuala Lumpur a întreprins multiple demersuri pe canalele diplomatice şi consulare în vederea acordării asistenţei de specialitate în beneficiul acestuia, în special pentru identificarea căilor optime de apărare, în scopul evitării pedepsei capitale. În acest sens, au existat contacte la nivelul miniştrilor afacerilor externe ai României şi Malaeziei”. Totodată, reprezentanţii MAE ne-au mai precizat că sunt în legătură, permanent, cu avocatul acestuia – “un avocat de renume internaţional, specializat pe cazurile de trafic de droguri pasibile de condamnarea la pedeapsa capitală (…)“, iar instituţia “va continua, în regim permanent, demersurile de asistare a cetăţeanului român şi va utiliza toate mecanismele legale pentru identificarea unor soluţii destinate salvării vieţii acestuia”.