Guvernul a avizat, prin ordonanţă de urgenţă, procedura de acordare pentru Institutul „Cantacuzino” a statutului de instituţie publică de interes strategic, care va permite inclusiv alocarea, din Fondul de rezervă bugetară, a 10 milioane de euro pentru plata datoriilor către stat şi furnizori. Banii vor acoperi şi cheltuielile de funcţionare aferente acestui an.
Ordonanţa mai prevede că unitatea va avea denumirea de „Institut Naţional de Cercetare”, urmând să preia personalul şi patrimoniul actualului institut.
Premierul Victor Ponta anunţa, la şedinţa de Guvern din 10 iunie, că Executivul aşteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a acorda un ajutor de stat Institutului „Cantacuzino”, prin ştergerea tuturor datoriilor. „Avem proiectul de ordonanţă privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare «Cantacuzino». Deci, în primul rând ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T zero. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional, şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Institutul «Cantacuzino”. Important e că ştergem datoriile”, spunea atunci Victor Ponta.














