China se va oferi la summitul de pe 29 iunie de la Bruxelles să facă o investiţie de mai multe miliarde de dolari în viitoarea infrastructură europeană, potrivit unui proiect de comunicat văzut de Reuters. Oferta reprezintă cea mai recentă încercare a Beijingului de a câştiga mai multă influenţă la nivel mondial. Deşi suma exactă rămâne să fie decisă, oferta va marca cel mai nou pas din eforturile Chinei de a modela guvernanta economică globală în detrimentul Statelor Unite, şi vine după decizia majoră a conducerii UE de a se alătura Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură (AIIB), condusă de China, sfidând Washingtonul. Oferta va fi însoţită probabil de o cerere de returnare prin investiţii în infrastructura chineză orientată către vest – iniţiativa „O centură, un drum” care presupune construirea unor legături majore energetice şi de comunicare de-a lungul Asiei Centrale, Vestice şi Sudice până în Grecia. „China a anunţat că va pune la dispoziţie co-finanţare pentru investiţii strategice de interes comun de-a lungul UE”, se arată în proiectul de comunicat, adăugând că înţelegerea va fi finalizată la o altă întâlnire care va avea loc în septembrie. Un diplomat UE a declarat pentru Reuters că partea de contribuţie chinezească ar trebui să fie „undeva în rândul miliardelor”. Oficiali UE şi chinezi au declarat pentru agenţia de presă citată că băncile chinezeşti se uită mai ales la proiecte de telecom şi tehnologie.
Acasă Lumea in care traim Beijingul se ofera sa investeasca in fondul european pentru infrastructura














