„Vreau să fac o reclamaţie cu privire la unele probleme existente în contractul de asigurare auto obligatorie – RCA. Unde mă pot adresa pentru aceasta?’’
Elena Niţu, Ploieşti
* * *
Doamnă Niţu, trebuie să ştiţi că pentru problemele pe care le întâmpinaţi trebuie să vă adresaţi, în primul rând, companiei de asigurări la care aţi încheiat RCA pentru autoturismul propriu sau dacă aţi fost implicat într-un accident auto, companiei de asigurări la care a încheiat poliţa obligatorie celălalt şofer implicat. În cazul în care nu se rezolvă pe această cale mai puteţi să vă adresaţi cu o sesizare şi la Autoritatea de Supraveghere Financiară – Sectorul Asigurări (fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor). Reclamaţiile/petiţiile aferente sectorului Asigurări-Reasigurări se vor depune pe adresa Splaiul Independenţei nr.15, sector 5, Bucureşti, telefon: 021/659.63.10. De asemenea, există şi un Telverde Dialog CSA 0-8008-25627 – doar pentru a primi telefonic asistenţa de specialitate în vederea formulării unei petiţii. În funcţie de speţa dumneavoastră, reclamaţii mai pot fi realizate la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România – www.baar.ro, tel. – 021/319.13.02, şi nu în ultimul rând dacă e vorba de clauze contractuale sau de încălcarea unor drepturi puteţi realiza o sesizare către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, din Str. Industriei nr. 111,Tel.: 0244/576.436. Fax: 0244/576.643.