V. Stoica
După unele perioade în care călătorii- şi în special navetiştii utilizatori ai rutei feroviare care face legătura între Ploieşti şi Urziceni – se temeau că traficul pe calea ferată va dispărea complet, acum, această secţie pare una dintre cele mai circulate din punctul de vedere al numărului de trenuri!
După ce, timp de aproximativ o lună, CFR Călători a preluat de la Regiotrans circulaţia trenurilor de călători, în urma unei decizii luate de Autoritatea pentru Siguranţa Feroviară Română, compania privată a reluat transportul feroviar pe ruta Ploieşti Sud-Urziceni şi retur, cu mai multe trenuri decât înainte de întrerupere.
Astfel, de două zile, societatea privată a reintrodus în circulaţie trenurile pe trei dintre rutele rămase neacoperite, printre care se află şi cea care face legătura între Ploieşti şi Urziceni. Măsura a fost luată în urma emiterii, în procedură de urgenţă, de către Autoritatea pentru Siguranţă Feroviară Română, a certificatului de siguranţă pentru SC Regiotrans SRL, cu un număr de 27 de automotoare.
Potrivit graficului de circulaţie, zilnic, opt trenuri vor efectua drumul dus-întors de la Ploieşti Sud la Urziceni şi alte două – de la Drăgăneşti Prahova la Urziceni.














