N.Dumitrescu
Municipiul reşedinţă al judeţului Prahova confirmă zicala conform căreia la Ploieşti plouă cel mai mult! Astfel, după cum relevă o diagnoză a cantităţilor de precipitaţii căzute în judeţul Prahova, iar în ultimii ani, cele mai multe ploi s-au înregistrat în oraşul lui Moş Ploae. Concret, în anul 2013 au fost înregistrate 51 de zile cu precipitaţii, anul trecut – 55 de zile, pe anul în curs, până la începutul lunii aprilie, s-au contabilizat, deja, 27 de zile ploioase.
Tot la Ploieşti, acum doi ani, cele mai multe zile cu ploi – 13 – au fost înregistrate în luna februarie, în 2014, dintre cele 31 de zile ale lunii octombrie, 12 zile au fost cu ploi, de la începutul acestui an luna ianuarie fiind considerată cea mai ploiasă, în 10 zile înregistrându-se precipitaţii. Conform acestor date, Ploieştiul este, astfel, lider la capitolul precipitaţii, devansând atât municipiul Câmpina – considerat, de altfel, oraşul cu cele mai multe zile însorite – dar şi Sinaia. În 2013, la Câmpina au fost înregistrate 41 de zile cu precipitaţii, în 2014 – 44 de zile, iar în 2015, până la începutul lunii aprilie – 18 zile. La Sinaia – Cota 1.500 în anul 2013 au fost 21 de zile cu ploi, anul trecut- 30 de zile, iar de la începutul anului în curs şi până pe 1 aprilie – cinci zile. Se poate spune însă faptul că, în ultimul caz, a plouat puţin, dar bine, în contextul în care cele mai mari cantităţi de precipitaţii au fost semnalate la Staţia meteo Sinaia. Anul trecut, aici, media anuală a precipitaţiilor a fost de 1.378 l/mp, în timp ce la Câmpina media anuală a fost de 1.125,8 l/mp, iar la Ploieşti de 844,6 l/mp.















