Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, începând de joi, 30.04.2015, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România două noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amendă contravenţională, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare, a deţinătorilor/utilizatorilor în baza unui drept legal.
Până la data de 30.04.2015 controlul valabilităţii rovinietei se efectua prin intermediul a 70 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control, prin intermediul personalului cu drept de verificare a deţinerii rovinietei valabile aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi prin intermediul personalului CNADNR în punctele de trecere a frontierelor.
Punctele de control puse în funcţiune la data de 30.04.2015, sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto.
Punctele de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR SA., sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale Distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), astfel urmărindu-se descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.
Citeşte şi: Cum poţi să scapi de amenda pentru rovinietă. Ce trebuie să faci dacă te trezeşti cu plicul în cutia poştală
În acest sens, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România doreşte să aducă la cunoştinţă utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România, că în anul 2015 vor mai fi puse în funcţiune încă două puncte de control valabilitate.
Astfel, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă.
Urmare celor mai sus menţionate, utilizatorii sunt rugaţi să verifice, înainte de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi valabilitatea rovinietei.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNADNR SA a pus la dispoziţia acestora, pe site-ul www.cnadnr.ro, secţiunea Verificare Rovinietă, un instrument prin care se poate verifica şi descărca în format pdf. informaţii privind valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare) şi codul de siguranţă.
Acest instrument se poate utiliza pentru rovinietele aflate în perioada de valabilitate şi nu pentru roviniete a căror valabilitate a expirat, sau rovinietelor care urmeaza să intre în vigoare la o dată ulterioară efectuării verificării pe site.