În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:
În localitatea Băicoi, strada 1 mai, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, existând pericolul de propagare la locuința învecinată. Au ars: tâmplăria din lemn și mobilierul.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric – cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.
În municipiul Ploiești, Bulevardul Petrolul, echipajele de pompieri au intervenit pentru a degaja ramurile copacilor care amenințau să cadă peste rețeaua electrică care deservea clădirea administrativă a societății și cartierul Mimiu.
În municipiul Ploiești, Bulevardul Petrolul, echipajele de pompieri au intervenit pentru a transporta un bărbat, în vărstă de 87 de ani, imobilizat, din apartament la ambulanța SAJ Prahova.
În municipiul Ploiești, strada Vitejilor, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet medical.
Au ars: transformatorul și o lampă.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric – cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.
În municipiul Ploiești, strada B.P.Hașdeu, echipajele de pompieri au intervenit pentru a transporta o femeie, cu o greutate de aproximativ 150 kg, cu probleme medicale, din apartament la ambulanța SAJ Prahova.
În municipiul Ploiești, strada Malu Roșu, echipajele de pompieri au intervenit pentru a transporta o femeie, în vărstă de 59 de ani, cu o greutate de aproximativ 150 kg, cu probleme medicale, din apartament la ambulanța SAJ Prahova.
Echipajele SMURD au intervenit în 29 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.