Preşedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, i-a cerut noului premier grec, Alexis Tsipras, să înceteze să o mai critice pe cancelarul german Angela Merkel şi Guvernul său. El a declarat pentru ediţia de ieri a cotidianului german „Die Welt“ că a transmis această recomandare în timpul întrevederilor pe care le-a avut săptămâna trecută cu Alexis Tsipras, care vrea să renegocieze datoria masivă a Greciei. „I-am recomandat cu insistenţă să se calmeze pe plan verbal. Acest lucru nu îl ajută cu nimic”, a declarat Martin Schulz. „Tsipras ar fi mai inspirat să înceteze atacurile împotriva Angelei Merkel”, a declarat el, adăugând că Guvernul german, printre alţii, va fi cel care îl va ajuta.
Germania a reiterat, după alegerile care l-au adus la putere pe liderul Syriza, partid al stângii radicale antiausteritate, că aşteaptă de la Grecia să îşi onoreze angajamentele în materie de reforme economice şi fiscale. Germania a suportat cea mai mare parte a datoriei greceşti, iar cancelarul german a exclus, sâmbătă, într-un interviu acordat presei, o „nouă ştergere” a datoriei aşa cum vrea Alexis Tsipras. Martin Schulz, care a fost primul oficial european primit de noul premier grec la Atena, joi, a declarat că germanii nu sunt singurii sceptici cu privire la evoluţia actuală a Greciei, ci întreaga Uniune Europeană îşi pune întrebări. „Unora poate că le place să critice germanii, dar este o viziune pe termen scurt care nu permite progrese”, a apreciat el.