F.T.
Recent, la sediul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti – Scăeni s-a desfăşurat o masă rotundă cu tema „Învăţarea centrată pe elev/ cursant – prioritate în procesul de formare profesională”. La această acţiune au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” – Câmpina, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Casei Corpului Didactic Prahova, Şcolii Postliceale Sanitare ”Regina Maria de România” din Ploieşti s.a.m.d.
După cum se precizează într-un comunicat de presă al Scolii de pompieri din Boldesti –Scăeni, “ opiniile exprimate de participanţi au contribuit la realizarea unui interesant schimb de experienţă privind necesitatea promovării învăţării centrate pe elev/ cursant şi avantajele acestei opţiuni strategice bazate pe capacitarea subiectului învăţării”. De asemenea, în contextul dezbaterilor au fost aduse în centrul atenţiei modalităţile de punere în practică atât a învăţării din perspectiva cadrelor didactice, precum şi a realizării evaluării integrate a competenţelor prevăzute de programele şcolare. Întâlnirea s-a dorit o deschidere pentru o mai strânsă colaborare între instituţiile militare şi civile din sistemul naţional de învăţământ, în perspectiva cresterii calităţii educaţiei.














