C.D.

Anul acesta, la Ploieşti, comercianţii de mărţişoare au început cu stângul vânzarea. În primul rând, cea mai mare problemă care le-a dat bătăi de cap a fost vremea ploioasă de care au avut parte atât în prima zi de deschidere oficială a sezonului, respectiv pe 24 februarie, dar şi ieri. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi şi de perioada impusă pentru comercializare, dar şi de preţul cerut de autorităţi pentru închirierea spaţiilor. ,,Ca să avem şi noi vânzare, trebuia să ni se permită comerţul cu mărţişoare în perioada 20 februarie – 8 Martie, nu între 24 februarie şi 10 martie. Plătim degeaba chiria şi nu cred că ne vom scoate banii pentru închirierea spaţiului. Cine mai cumpără mărţişoare după data de 8 Martie ?! Nu mai spun de preţul închirierii spaţiului, care, faţă de anul trecut, este mai mare cam cu aproximativ 100 de lei în condiţiile în care puterea de cumpărare este mai mică’’, ne-a declarat Marin Dumitru, unul dintre comercianţii prezenţi ieri încă de dimineaţă în zona pietonală din centru.
Ca şi anul trecut, în zona centrală a Ploieştiului, acolo unde de amenajarea spaţiilor s-a ocupat Societatea de Gospodărire Urbană (SGU), mărţişoarele se vând în mod uniform, pe suporturi de tip şevalet aşezate în corturi de culoare albă. În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt pentru toate buzunarele pornind de la 50 de bani, cel mai ieftin, şi urcă treptat la 2 lei, 3,5 lei, 5,7 lei până la 15 lei sau chiar mai mult, în funcţie de model, lucrătură sau materialele din care sunt fabricate mărţişoarele. Astfel, în funcţie de buget, fiecare persoană poate alege mărţişoare clasice, din plastic, cu diferite modele – trifoi, coşar, ghiocel etc., simple brăţări realizate din şnur alb şi roşu, broşe din argint, aur de 24 de karate sau pietre semipreţioase, figurine din pluş, tablouri şi felicitări realizate manual din flori uscate sau prin tehnica quilling ori picturi pe scoici. De asemenea, trebuie spus că mărţişoare se comercializează şi în marile lanţuri de magazine, nu doar în spaţiile închiriate de primărie în oraş.