F.T.
Activitatea magistraților de la o instanță de judecată nu presupune doar o soluționare propriu-zisă a dosarelor, ci și o serie de activități adiacente. Cum ar fi, de exemplu, rezolvarea petițiilor adresate de către cetățeni.
Astfel, potrivit ultimelor date centralizate, la Curtea de Apel Ploiești, numai în șase luni ale acestui an (intervalul 1 ianuarie – 30 iunie a.c. ) au fost înregistrate şi, totodată, soluționate 128 de petiţii, cele mai multe dintre ele aparținând persoanelor fizice (un număr de 118), de la persoanele juridice ajungând numai 10 petiții. Toate cererile – înaintate prin intermediul Biroului de Informații și Relații Publice (BIRP) al instanței – au fost rezolvate în timpul prevăzut de lege, respectiv maximum cinci zile – atunci când acestea vizau alte organe competente și, respectiv, 30 de zile pentru transmiterea, către solicitant, a răspunsului.
Cele mai multe dintre petiții (72) au vizat solicitări pentru efectuarea unor cercetări în dosare, dar au existat și solicitări cu privire la eliberare de acte, ori de chemare în judecată, de revizuire sau reexaminare.
Totodată, efectuarea unor copii de pe dosare a reprezentat, în intervalul 1 ianuarie-
30 iunie a.c., preocuparea personalului specializat al instanței ploieștene, în acest context fiind patru cereri.
Pe de altă parte, o preocupare a Biroului de Informații Publice al instanței l-a constituit urgentarea trimiterii de petiții către autorități competene – altele decât instanţa propriu- zisă.
Petițiile au fost expediate pe adresa Curții de Apel Ploiești pe hârtie sau fax (84), iar prin e-mail, 44.














