România a exportat, în primele nouă luni din acest an, produse agroalimentare de aproape patru miliarde de euro – un record al ultimilor 20 de ani – în timp ce excedentul comercial a depășit 349 de milioane de euro la finele lunii septembrie, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„În perioada ianuarie — septembrie 2014, exporturile României de produse agroalimentare au fost în valoare totală de 3,902 miliarde de euro, în creștere cu 11,2% față de aceeași perioadă din 2013, importurile înregistrând o ușoară creștere cu 1,3% în perioada menționată, până la 3,553 miliarde de euro”, arată datele statistice ale MADR.
În aceste condiții, excedentul comercial al schimburilor de produse agroalimentare din primele nouă luni ale anului 2014 a fost de 349,6 milioane de euro, mai mare cu 346,3 milioane de euro față de rezultatul obținut în aceeași perioadă a anului trecut, când soldul balanței comerciale a fost de numai 3,3 milioane de euro.
Principalul produs exportat în primele nouă luni a fost grâul, unde livrările externe au însumat 773,7 milioane de euro, pentru o cantitate de peste patru milioane de tone, fiind urmat de țigările de foi și țigarete, cu 499,6 milioane de euro (29.700 tone), și de porumb, care a adus încasări de 394,2 milioane de euro pentru 1,493 milioane tone. Față de primele nouă luni din 2013, au scăzut exporturile de semințe și ulei de floarea-soarelui, cu 74 milioane euro, și, respectiv, cu 26,4 milioane de euro, cele de carne de pasăre, cu 13,4 milioane de euro, și la orz, produs la care încasările au fost mai mici cu 11,9 milioane de euro, deși volumul total exportat a fost mai mare cu 128.400 tone.
Potrivit datelor MADR, România a obținut venituri suplimentare la majoritatea grupelor de produse agroalimentare exportate, însă topul a fost dominat de semințele de rapiță (+145,6 milioane de euro), țigări (+121,3 milioane de euro), grâu (+90,5 milioane euro), porumb (+38,9 milioane de euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+31,7 milioane euro) și nuci (+21,7 milioane euro). Pe de altă parte, carnea de porc, șroturile de soia, preparatele alimentare, tutunul brut și produsele de brutărie-patiserie au fost principalele produse agroalimentare importate, la care s-au înregistrat creșteri valorice comparativ cu perioada similară din 2013. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunțat că România are șanse să încheie 2014 cu un excedent al balanței comerciale cu produse agroalimentare, pentru al doilea an consecutiv.