Ajunul Crăciunului aduce, anul acesta, vreme de primăvară, iar aceia care aşteptau să ningă vor fi dezamăgiţi. Temperaturile se vor menţine şi în următoarele zile destul de ridicate pentru această perioadă a anului, iar abia în ultimele zile ale lunii decembrie există şanse să cadă precipitaţii, potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie. În aceste zile, în Muntenia, temperaturile diurne ating, în medie, 13 grade Celsius şi valorile nocturne sunt de aproximativ 3 grade. Astăzi, 24 decembrie, este cea mai călduroasă zi: se vor atinge maxime de 4 grade în Transilvania şi 18 grade în Dealurile Olteniei şi ale Munteniei. La Bucureşti, astăzi este de aşteptat ca temperatura să ajungă la 15-16 grade Celsius! De Crăciun vremea se va răci, dar nu semnificativ, şi vor apărea precipitaţii slabe, pe spaţii mici. La Bucureşti, pe 25 decembrie, vor fi 11-12 grade Celsius, în condiţiile în care media pentru această perioadă este de două grade. Potrivit ANM, în Muntenia va avea loc un proces de răcire a vremii de la o zi la alta, astfel încât pe 28 decembrie vor fi maxime diurne de aproximativ 1 grad şi minime nocturne de minus 5 grade. Ninsorile vor veni după 29 decembrie şi vor cădea pe arii extinse, în nordul, centrul, vestul şi estul ţării.