F.T.
Ieri, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, modalităţile în care pot fi deținute și folosite, în această perioadă, articolele pirotehnice specifice sezonului. În acest context, agentul șef adjunct al Serviciului, Crina Vlad, a precizat că, până ieri, la nivelul județului au fost ridicate aproximativ 3.000 de materiale pirotehnice, majoritatea acestora fiind din clasa a doua. De asemenea, au fost întocmite 11 dosare penale, fiind cercetate tot atâtea persoane.
Polițiștii prahoveni au mai atras atenția că, mai nou, un nou factor de risc îl reprezintă lampioanele, care, datorită proprietăților lor, odată lansate, pot intra chiar și pe ferestrele deschise și provoca incendii !
În cadrul conferinței de presă susținută ieri, s-a mai precizat că persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, a bunurilor materiale, a animalelor şi a mediului. Astfel, organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile trei și patru este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul Inspectoratului judeţean de poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective. Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
De asemenea, polițiștii mai recomandă părinţilor ca, în această perioadă, să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor ca urmare a folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Totodată, au avertizat că toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase, folosirea lor necesitând control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de securitate.















