C. D.
Săptămâna viitoare se va face plata membrilor secţiilor de vot. În acest sens, Primăria Municipiului Ploieşti a anunţat că atât indemnizaţiile preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora, cât şi a membrilor birourilor secţiilor de votare amenajate pentru cele două scrutine ale alegerilor prezidenţiale se vor acorda începând de marţi, 25 noiembrie 2014, la intrarea H din incinta Palatului Administrativ. În vederea ridicării acestor sume, administraţia ploieşteană a fixat un program special, astfel: 25 noiembrie, orele 9.00-16.00, miercuri, 26 noiembrie, orele 9.00-16.00, joi, 27 noiembrie, orele 11.00-16.00, vineri, 28 noiembrie, orele 9,00-13.00. Indemnizaţiile se vor acorda numai în baza cărţii de identitate a solicitantului. Persoanele care nu vor reuşi să îşi ridice banii în zilele menţionate vor putea veni ulterior la casieria Primăriei Municipiului Ploieşti, situată în Palatul Administrativ, etaj III.
La cele două scrutine pentru alegerea preşedintelui României, în Ploieşti au fost amenajate 157 de secţii de votare. Conform legislaţiei în vigoare, fiecare secţie de votare a avut în componenţă un birou – format din reprezentanţi ai partidelor – condus de către un preşedinte sau locţiitor al acestuia, desemnaţi prin tragere la sorţi de către preşedintele tribunalului.
Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora vor beneficia de o indemnizaţie de 85 de lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile pentru primul tur de scrutin şi de 4 zile pentru cel de al doilea tur de scrutin. Ceilalţi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare vor beneficia de o indemnizaţie de 65 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile pentru primul tur de scrutin şi două zile pentru cel de al doilea tur de scrutin.















