A. M.

Celebra televiziune de ştiri Euronews difuzează, începând din 24 noiembrie, un spot publicitar care prezintă destinaţia turistică Republica Moldova – o premieră pentru industria turismului din această ţară. Pincipalele atracţii turistice basarabene vor fi promovate în întreaga lume până pe 19 decembrie, prin intermediul clipului video. Iubitorii de călătorii sunt invitaţi să descopere tradiţiile zonei, mănăstirile, peisajele de basm, dar şi vinurile cu arome deosebite şi bucatele. Recent, a fost lansat şi brandul național al Republicii Moldova: “Pomul Vieţii” (în foto). “Simbol complex al culturii naționale, «Pomul Vieţii» a fost ales să reprezinte valorile şi specificul turismului în această ţară: ospitalitatea, naturaleţea, sinceritatea și autenticitatea”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova. Sloganul turistic ales pentru promovarea acestei ţări este ”Discover the routes of life” (Descoperă rădăcinile vieţii).
Lansarea Brandului Naţional al Industriei Turismului a avut loc în incinta Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală, din Chişinău, fiind organizat de către Agenția Turismului a Republicii Moldova, cu susținerea proiectului USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II). La lansare au participat membri ai guvernului, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, E.S. William H. Moser și alți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat, directori şi proprietari de companii din domeniul turismului. “Punerea în aplicare a programului Brandul Naţional al Industriei Turismului va permite Moldovei să concureze ca o autentică destinație turistică, care oferă experiențe culturale inedite în inima Europei, reprezentând un exemplu de conservare a valorilor culturale și de promovare a acestora prin intermediul tehnicilor moderne de marketing. Implementarea acestuia va crește fluxul de turiști străini, dar va dezvolta și turismul intern. De asemenea, programul va contribui la îmbunătățirea imaginii țării de atragere a investițiilor străine, precum și la creșterea demnității naționale, invitându-și cetățenii să își promoveze țara pretutindeni”, a menţionat Nicolae Platon, directorul Agenției Turismului a Republicii Moldova. Anual, Republica Moldova este vizitată de circa două milioane de străini, număr care va crește semnificativ, susţin autorităţile moldovene, odată cu asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.