Consolidarea sistemului judiciar – dezbătută la INM
În perioada 3 – 4 noiembrie a.c., în aula Institutului Național al Magistraturii s-a desfășurat conferința „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale”. Potrivit organizatorilor, aceasta a vizat susţinerea sistemului judiciar prin asigurarea resurselor financiare necesare unei formări profesionale adecvate a judecătorilor şi procurorilor în domeniul noilor coduri, jurisprudenţei CEDO, eticii şi deontologiei profesionale. Au mai fost dezbăute și probleme privind managementul judiciar, precum şi consolidarea capacităţii instituţionale a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Şcolii Naţionale de Grefieri, a Inspecţiei Judiciare şi Ministerului Public prin furnizarea echipamentelor necesare bunei desfăşurări a activităţilor specifice.
Conferință pe tema Dreptului în afaceri
“Perspective ale Dreptului afacerilor în mileniul al treilea” este tema conferinței care va ave loc la Academia de Studii Economice (ASE), la sfârșitul acestei luni, ea cuprinzând trei secțiuni – Drept public, Drept privat și Dreptul Uniunii Europene.
Conferința reprezintă o platformă de dezbateri juridice care examinează dezvoltările recente şi perspectivele de evoluţie ale mediului internațional de afaceri. La aceasta se pot înscrie atât persoane care doresc să susțină o lucrare științifică, cât și persoane care vor doar să audieze dezbaterile.
Organizatorii mai precizează faptul că în cadrul conferinței pot fi susţinute lucrări din toate domeniile ştiinţelor juridice, care vor fi înscrise, în funcţie de conţinutul lor, într-una dintre cele trei secţiuni.
Masă rotundă privind medierea
Asociația Colegiul Mediatorilor organizează masa rotundă cu tema „Medierea – instrument de lucru ”. Evenimentul va avea loc miercuri, 12 noiembrie a.c., în București, și se desfăşoară în cadrul proiectului “Beneficiile Medierii pentru mediul de afaceri”.
Scopul proiectului este de a oferi instrumentele necesare creării unei culturi organizaţionale de gestionare a conflictelor, iar tema principală de discuție va fi contribuția pozitivă a medierii în implicarea profesională a angajaţilor.
De asemenea, se vor aborda subiecte de interes pentru activitatea zilnică a managerilor de resurse umane, privind potențialele dispute și modul de soluționare a acestora cu ajutorul instrumentelor pe care le oferă medierea.