F. T.

Peste 60 de prahoveni se află, în prezent, în evidența specialiștilor de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Prahova, pentru consum de diverse stupefiante.
Vârsta cea mai scăzută a celor care beneficiază de consultanță și tratament este de 16 ani, iar cea mai ridicată- de aproximativ 40 de ani.
Potrivit reprezentanților CPECA Prahova, în județ, cel mai frecvent drog folosit rămâne, ca și în urmă cu un an, cannabisul, urmat de alte substanțe halucinogene: etnobotanice, hașiș etc. În ceea ce-i privește pe consumatorii unuia dintre cele mai periculoase droguri – heroina, aceștia s-ar găsi în evidență și în tratament numai la cele două Penitenciare din județ, Ploiești și Târgșor, acolo unde, de altfel, angajații instituției ploieștene derulează acțiuni de consiliere.
De asemenea, reprezentanții centrului prahovean amintit ne-au mai spus că o parte dintre beneficiarii tratamentului se prezintă de bunăvoie pentru consiliere, mulţi dintre ei fiind aduşi de către părinți sau alte rude.
Totuși, o pondere mai ridicată în comparație cu anii precedenți o reprezintă, în prezent, persoanele obligate de procurori, după ce au comis infracțiuni care au legătură cu drogurile și în virtutea prevederilor Codului Penal intrat în vigoare la sfârșitul anului trecut, să se prezinte, periodic, la CPECA.