Aspecte politice și militare
Prof. Eugen Stãnescu –
cercetãtor știinţific principal
Reacția dispozitivului de apărare aeriană a orașului Ploiești a fost deosebit de puternică. Dintre cele 250 de avioane anglo-americane doborâte în România, 139 avioane au fost localizate în zona Ploiești.
Pierderile înregistrate de aviația americană la Ploiești au fost de 7%, în timp ce în raidurile executate asupra Germaniei pierderile maxime nu depășeau 3,5%. Eficacitatea sistemului de apărare aeriană de la Ploiești i-a determinat pe adversari să-i recunoască valoarea. Orașul Ploiești a fost denumit de aviatorii americani ,,cimitirul Armatei 15 aeriene” (americane – n.n.). Grație priorității de excepție pe care petrolul românesc a avut-o pentru economia de război română și germană, la Ploiești și în zona petroliferă înconjurătoare s-a constituit unul dintre cele mai performante sisteme de apărare aeriană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sistemul de apărare a fost construit după principii moderne, viabile și astăzi: apărarea la obiectiv cu artileria antiaeriană, pe căile îndepărtate de acces cu aviația de vânătoare; la toate (mică, mijlocie și mare), pe toate direcțiile posibile de atac; permanent (ziua și noapte, folosind toate mijloacele din dotare (tunuri și mitraliere antiaeriene, baloane captive, ceață artificială); un sistem de supraveghere a spațiului aerian cu un înalt grad de operativitate.
Distrugerea industriei petroliere românești, în particular a centrului petrolier Ploiești, a fost scopul strategic al bombardamentelor anglo-americane executate în anul 1944. Derularea raidurilor aeriene anglo-americane s-a făcut în strânsă legătură cu operațiunile forțelor terestre și aeriene ale armatei sovietice de pe frontul din Moldova. Bombardamentele au avut menirea de a diminua potențialul militar și economic al României, dar nu și-au realizat decât parțial scopul propus. Chiar dacă producția de țiței și capacitatea de prelucrare a rafinăriilor au înregistrat în anul 1944 valori cu 50-70% mai mici decât cele realizate în anul 1940, industria petrolieră românească a reușit să asigure necesarul de produse petroliere pentru Armata Română, consumul intern al populației și economiei, acoperind o parte din exportul pentru Germania.
Reacția eficace a sistemului de apărare aeriană din zona petroliferă a fost factorul determinant care a limitat, în mod semnificativ, efectele bombardamentelor.
