Platforma informatică a asigurărilor de sănătate este funcţională, însă în unele cazuri este posibil să existe întârzieri în confirmarea transmiterii datelor către sistem, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). „Platforma informatică este funcţională, inclusiv SIPE. Pentru că în această perioadă furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice realizează raportările lunare, este posibil ca, în unele cazuri, să existe întârzieri în confirmarea transmiterii datelor către sistem”, se arată în comunicatul de presă. Potrivit CNAS, în astfel de situaţii medicii pot prescrie reţete în sistem offline, cu obligativitatea de a opera datele în sistem în 24 de ore de la eliberare, conform legislaţiei în vigoare. „Pentru rezolvarea problemelor referitoare la SIUI, SIPE şi CEAS care necesită asistenţă tehnică, furnizorii de servicii medicale pot contacta serviciul HelpDesk prin e-mail sau telefonic”, se mai arată în documentul CNAS.