
„Românii trebuie să ştie o realitate despre care Klaus Iohannis nu vorbeşte absolut deloc”
V.S.
„Scandalurile legate de traficul internaţional de copii de la începuturile anilor ’90 reprezintă o pată ruşinoasă pe obrazul României contemporane. Concret, ştim că în România în care noi toţi am trăit au existat persoane care au facilitat sau au traficat extrem de cinic copii proveniţi din familii sărace sau din case de copii. În cazul unora dintre acei copii, astăzi, în 2014, noi nu ştim care a fost soarta lor, pentru că nimeni nu a mai urmărit evoluţia respectivelor tranzacţii” – a afirmat Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat „informaţii rezultate din anchetele publicate de presă pe tema traficului internaţional de copii în care a fost implicat domnul Klaus Iohannis”.
Gabriela Firea a expus semnele de întrebare care au apărut, de-a lungul timpului, în legătură cu implicarea actualului candidat la Preşedinţie, Klaus Iohannis, în adopţia a trei copii din Sibiu, la începutul anilor ’90, precizând că „nu formulează acuzaţii” în acest sens.
Purtătorul de cuvânt al PSD a ţinut să aducă lămuriri referitoare la subiectul adopţiilor: „România are nevoie astăzi, mai mult ca niciodată, de un preşedinte care să cunoască dificultăţile şi responsabilităţile pe care un părinte le are în interiorul familiei sale. Tocmai pentru că nu m-am referit în niciun moment la mulţimea familiilor oneste de români care îşi doresc un copil, dar nu-l pot avea, clarific faptul că m-am referit la o altă mulţime, cetăţeni fără copii care au fost implicaţi în traficul internaţional de copii şi care candidează acum la Preşedinţia României. Este vorba despre o mulţime formată dintr-un singur individ: Klaus Iohannis. Iar românii trebuie să ştie o realitate despre care actualul candidat la Preşedinţie nu vorbeşte absolut deloc, deşi nu a negat niciodată implicarea sa în acest caz. Propun tuturor românilor să se uite la fapte, la date, la realităţi pe care nimeni nu le-a contestat şi care ne arată un profil total neaşteptat pentru cel care doreşte să ajungă preşedintele României (…) Ce am încercat eu să spun este că domnul Iohannis, ca prezidenţiabil, ca om de stat, ca om care spune că e capabil să aibă grijă şi de alţi semeni de-ai săi, în momentul în care a fost confruntat cu fenomenul adopţiilor internaţionale de copii avea alternativa adopţiei, dar a ignorat-o. Din nou, ne referim la un moment istoric în care aceste proceduri erau mult mai facile faţă de prezent, pentru simplul motiv că întregul cadru legislativ era unul ambiguu. Vorbim despre un cetăţean care vrea să fie preşedintele tuturor românilor, domnul Iohannis, care – conform declaraţiilor sale din trecut – nu avea probleme financiare, achiziţionându-şi, la acea dată, o casă extrem de spaţioasă doar din banii de meditaţii. Dacă tot a cunoscut, din postura activităţii de şofer sau traducător pentru familiile venite în România pentru adopţii, cazuri de copii aflaţi într-o stare precară, de ce nu a acţionat într-un sens care să fi făcut astăzi subiectul respectiv unul stins? Este una dintre întrebările la care domnul Iohannis nu răspunde. Nu îi solicit eu să răspundă, eu doar ridic un mare semn de întrebare, pentru că vorbim de un răspuns pe care cetăţenii acestei ţări au dreptul să-l afle”.
Senatorul Daniel Savu îi cere explicaţii candidatului ACL
Şi liderul organizaţiei prahovene a PSD, senatorul Daniel Savu, îi solicită candidatului ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, să vină cu explicaţii, şi nu cu reacţii agresive în legătură cu subiectul adopţiilor: „Întrebările puse domnului Iohannis persistă în spaţiul public de foarte mulţi ani, dar le-a evitat tot timpul, deşi singur a recunoscut că a fost şofer al unei familii de canadieni care a adoptat copii din România, copii despre care nu se mai ştie nimic. Este legitim ca opinia publică să primească răspunsuri clare la aceste întrebări.
Faptul că domnul Iohannis pozează într-un neprihănit nu înseamnă că aşa este şi în realitate. Dacă domnul Iohannis ar fi cu adevărat acea persoană morală care se pretinde a fi, atunci ar trebui să aducă lămuriri suplimentare cu privire la ce a făcut în acea perioadă, inclusiv despre cadourile primite. Până la urmă, beneficiul material obţinut prin implicarea în adopţii nu este deloc un lucru moral.
În loc de reacţii agresive, Iohannis trebuie să vină cu explicaţii despre acest caz în care a fost amestecat, pentru că este de datoria sa, în primul rând ca om şi, apoi, în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale”.














