C. Dumitru

Magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti l-au condamnat pe fostul şef al Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti-Scăeni la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani. Totodată, colonelul în rezervă Ion Ungureanu s-a ales şi cu interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani, după executarea pedepsei principale. În plus, acesta este obligat să achite statului şi suma de 10.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Ion Ungureanu a fost trimis în judecată de către DNA la data de 22 martie 2010. Potrivit magistraţilor, acesta a fost acuzat de săvârşirea în concurs a patru infracţiuni de luare de mită în formă continuată, trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, două infracţiuni de primire de foloase necuvenite, în formă continuată, trei infracţiuni de instigare la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals şi instigare neurmată de executare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, în formă continuată. De asemenea, mai trebuie precizat că instanţa militară a dispus confiscarea de la Ion Ungureanu a sumelor de bani şi a bunurilor primite sau obţinute în sumă totală de 10.846 de lei.
Revenind la interzicerea, de către instanţă, a unor drepturi pe o perioadă de doi ani, după executarea pedepsei principale, în cazul inculpatului Ion Ungureanu, acestea se referă la: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie, dreptul de a exercita o profesie, dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor amintite.