F.T.

Opt chilii în care locuiau călugări de la Mănăstirea “Sfântul Antonie cel Mare” din satul Mălăeștii de Jos (comuna Dumbrăvești ) au fost făcute scrum în noaptea de duminică , 19 octombrie, spre luni, 20 octombrie a.c., în urma unui incendiu. Se pare că flăcările au izbucnit din cauza coșului de fum al centralei termice cu care era prevăzut imobilul în care se aflau camerele călugărilor, din primele cercetări ale specialiștilor de la ISU Prahova reieșind că acesta era defect. Incendiul a izbucnit în seara zilei de duminică, în jurul orei 22, 30, pompierii fiind anunțați prin numărul unic “112””. Pentru potolirea flăcărilor au fost concentrați zeci de pompieri, care au intervenit cu nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări mecanice, o autospecială de iluminat, o ambulanță SMURD. Intervenția a durat mai bine de trei ore, iar la sfârșit, peisajul era dezolant: opt chilii în care locuiau călugări, cu tot ceea ce se afla în incinta acestora, au fost făcute scrum. De asemenea, au mai ars acoperișul clădirii în care se aflau respectivele camere, pe o suprafață de 500 de metri pătrați, centrala termică, un boiler ș.a. Valoarea pagubelor nu era stabilită încă ieri la orele prânzului, dar se avansau sume destul de ridicate. De altfel, primarul comunei Dumbrăvești, Valentin State, ne-a spus că pagubele se ridică la câteva zeci sau chiar sute de mii de lei, acesta fiind de părere că o atenție mai mare acordată coșului de fum al centralei ar fi prevenit un astfel de eveniment. Potrivit interlocutorului nostru, călugării care locuiau în chiliile mistuite de incendiu urmează să fie cazați în alte încăperi. Edilul ne-a mai spus că în ședința Consiliului Local – care va avea loc la începutul lunii noiembrie – se va lua în discuție înaintarea unei adrese către Guvernul României, care poate dispune, prin HG, alocarea unei sume de bani pentru repararea și consolidarea clădirii afectate de incendiu.