Torţionarul Ion Ficior a fost trimis în judecată ieri, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de crimele din perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat surse din cadrul instituţiei.
Potrivit surselor citate, Ion Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ion Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.
Ficior este al doilea torţionar trimis în judecată, după ce în luna iunie a fost deferit justiţiei Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa, în 24 octombrie 2013, că Ion Ficior este urmărit penal pentru genocid, faptă ce a fost schimbată în infracţiuni contra umanităţii, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal.
„Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament”, conform anchetatorilor.
Potrivit procurorilor, din cauza condiţiilor inumane din Colonia de muncă Periprava (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare, fiind înregistrate 103 decese în perioada 1958 şi 1963, când la conducerea unităţii a fost Ion Ficior.