Leon Chirila

Dacă vreun român nu a aflat încă de alegerile prezidenţiale ce se vor desfăşura la sfârşitul acestui an, le-ar putea bănui dacă va fi atent la o serie de hotărâri pe care Guvernul a început să le lanseze, cam ca pe bandă rulantă, fireşte, în favoarea onor clientelei electorale. Din nou vom fi sufocaţi, ameţiţi, chiar agasaţi, cu promisiuni care mai de care mai „grijulie” faţă de om, faţă de acel om pe care, între ciclurile electorale, nu-l cunoaşte nimeni! Şi iată că, cu câteva luni bune înainte de scrutin, toţi cei ce-şi doresc votul oamenilor încep să se dea peste cap, să facă tumbe – fireşte, pe placul electoratului, adică să-l „împroaşte” cu tot felul de promisiuni.
Guvernul, cum spuneam, dă tonul în perspectiva campaniei electorale pentru „prezidenţiale” şi iată că avem, deja, două hotărâri care se lansează spre binele votanţilor. Unii dintre aceştia sunt persoanele fizice cu mai multe case care, dacă până acum plăteau impozite majorate pentru a doua, a treia şi a „n”-a locuinţă deţinută, de la anul, prin noul Cod fiscal, vor fi scutiţi de impozite suplimentare! Şi este ceva dacă ţinem seama că impozitul se majora, până acum, cu de la 65% până la 300%! Dar, ca să nu bată la ochi tot acest aranjament electoral, se motivează cu faptul că prin impozitarea majorată ce se aplica pentru deţinerea mai multor clădiri s-ar crea o inechitate între contribuabili?!? (am pus mirarea şi întrebarea pentru că inechitatea este şi fără majorările de impozit ale celor cu mai multe case pentru că, nu-i aşa, una este să ai o locuinţă – şi să te perpeleşti în ea, şi altă „mâncare de peşte” este să fii stăpânul mai multor imobile). Iar pe deasupra, zice-se, s-ar genera şi probleme de administrare!
Şi tot fiscul intervine, parşiv, într-o altă „lovitură” electorală. Este vorba despre o amnistie fiscală ce se pregăteşte – şi este trâmbiţată cu toată ardoarea – pentru mame şi pensionari. Ele, chipurile, ar avea de plătit sume importante pentru că ar fi lucrat cât şi-au îngrijit copiii, după naştere, iar pensionarii – pentru că unii deja şi-au luat singuri zilele de teamă că nu vor avea cu ce să-şi achite datoriile – nu vor mai plăti unele dări calculate de fisc pentru că ar fi fost tot „erori administrative”. Atenţie însă, premierul a ţinut, totuşi, să precizeze: se face amnistie fiscală, nu penală, adică nu pentru cei care au umblat cu acte false pentru a câştiga un ban în plus!
Precum se vede, apropierea alegerilor va fi mumă, iar această „mumă” este „largă de mână” pentru unii. Pentru alţii, nu, deoarece, aproape pe şoptite, s-a lansat „penalitatea de nedeclarare a taxelor“ – chestiune pe care investitorii, care mai sunt, o critică vehement – sau noul impozit pe clădire al firmelor, care se va calcula, de-acum înainte, la valoarea de piaţă şi nu la cea de inventar! Iar în ceea ce priveşte „celebra” taxă pe „stâlp”, nu prea mai auzim decât…şoapte! Pentru că, nu-i aşa, când este vorba despre voturi, fiscalitatea devine pentru unii „mumă”, pentru alţii…ciumă! Chiar premierul declara, recent, că toţi banii economisiţi până la viitoarea rectificare bugetară vor fi alocaţi doar în sănătate şi educaţie, fireşte, domenii cu…mămici de mămici!
Şi, atenţie, tăvălugul electoral abia a început să se rostogolească! Să vedeţi ce de formule ne vor zbârnâi pe la urechi despre „binele României”, despre „bunăstarea românilor” sau despre…”ţărişoara care ne hrăneşte” şi pentru care ei, „vocaliştii”, vor fi în stare să-şi dea viaţa!
Singura consolare faţă de toate aceste promisiuni este că ele, oricum, se vor sfârşi după alegerea noului preşedinte şi, de-atunci, vom intra în normal; adică iarăşi probleme, iarăşi nevoi, iarăşi greutăţi care se vor produce tot ca dintr-un tăvălug, numai că acela va fi de altă natură decât cel electoral!