Vreau să primesc pensia în cont bancar
,,Vreau să primesc cuantumul pensiei prin intermediul băncii. Cum procedez pentru a primi plata drepturilor de pensie într-un cont bancar ?’’
Maria Preda, Ploieşti
* * *
Doamnă Preda, în vederea încasării pensiilor prin cont curent personal, trebuie să vă adresaţi, în primul rând, direct instituţiilor financiar-bancare, solicitând deschiderea unui cont în care ar urma să vi se vireze banii aferenţi pensiei cuvenite. E bine de ştiut că un cont se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi băneşti sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta prin procură specială, emisă conform legii. După deschiderea contului, persoana interesată trebuie să se adreseze apoi casei teritoriale de pensii de care aparţine, cu o cerere însoţită de o copie a extrasului de cont. Aceste acte pot fi transmise şi prin poştă, în original, în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În prezent, Casa Naţională de Pensii Publice derulează plăţi prin următoarele bănci comerciale: Banca Comercială Română, CEC, Bancpost S. A., Banca Comercială Carpatica SA, Banca Română de Dezvoltare, Procredit Bank S.A., BancaTransilvania S.A., Libra Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank România SA, ATE Bank România SA, Volksbank, Piraeus Bank, Romanian International Bank, Intesa Sanpaolo Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Alpha Bank România S.A., Banca Românească, Garanti Bank, Millennium Bank, ING Bank România.