• Primăriei Tîrgşoru Vechi i-a fost respinsă solicitarea

N.Dumitrescu

Nu doar firmele au dorit să beneficieze de oportunitatea de a-şi înlocui maşinile vechi prin intermediul Programului “Rabla”, ci şi o serie de instituţii, chiar de cult. Conform unei situaţii publicate recent, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri de pe Valea Prahovei – Mănăstirea Sinaia, dar şi o alta, din apropierea Ploieştiului – Mănăstirea Turnu – s-au înscris în programul naţional de înnoire a parcului auto. Conform situaţiei centralizate, doar primei mănăstiri, din Sinaia, i-a fost aprobată solicitarea, pentru înlocuirea unei maşini, în timp ce Mănăstirii Turnu i-a fost respinsă cererea. După cum se menţionează într-o informare a Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), care se ocupă de punerea în practică a programului naţional de înnoire a parcului auto, au fost comunicate rezultatele evaluării şi validării unei noi etape a dosarelor depuse de către firme şi instituţii publice în cadrul Programului “Rabla”. Dintre cele 138 de dosare acceptate, şase sunt din Prahova, fiind vorba despre cinci firme şi Mănăstirea Sinaia, aşa cum menţionam mai sus. Totodată, în lista dosarelor respinse la nivel naţional – de ordinul sutelor– cinci au fost ale unor firme din judeţul nostru, la care s-au adăugat şi solicitările depuse de către Primăria Tîrgşoru Vechi, Mănăstirea Turnu, Penitenciarul Ploieşti, Liceul Tehnologic de Transporturi din Ploieşti. Potrivit AFM, persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în program se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul „Rabla 2014”, în timp ce acelea care au fost respinse au posibilitatea de a face contestaţie.
Reamintim că acest program a demarat pe data de 30 aprilie, termenul iniţial de depunere şi validare a dosarelor fiind de 1 septembrie, însă s-a mai prelungit cu încă o lună. Printre persoanele juridice eligibile care puteau depune solicitări se regăsesc: primăriile, instituţii de învăţământ de stat sau private, instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, unităţi aparţinând unui cult religios recunoscut în România, unităţi medico-sanitare.