* Placebo este un medicament sau o substanţă inactivă utilizată pentru a-i face plăcere pacientului, ori ca element de control în experimente. Efectul cu acelaşi nume constă în îmbunătăţirea observabilă care se resimte asupra simptomelor sau a stării de sănătate, care nu se datorează unui tratament real, a cărui eficienţă este demonstrată.
Concret, dacă un pacient crede cu adevărat în eficienţa unui remediu, de multe ori, acesta va funcţiona, deşi nu conţine nicio substanţă activă. Denumirea efectului este derivată din forma de viitor a verbului latin placeo (n.r. – a plăcea, în limba latină), având sensul de „voi plăcea”, „voi fi plăcut (cuiva)”.
Oamenii de ştiinţă nu se pun de acord nici măcar în legătură cu existenţa acestuia. Unii dintre ei indică faptul că nu există dovezi clare care să susţină rezultatele efectului, beneficiile aplicându-se unui număr mic de pacienţi şi, aparent, aleatoriu.
Chiar dacă rezultatele nu sunt generale şi rata de succes este necunoscută, cercetătorii recunosc faptul că există situaţii în care medicamentele inactive îmbunătăţesc starea de sănătate a indivizilor. Modul în care corpul se vindecă doar prin puterea sugestiei, rămâne, în continuare, un mister.

* Pe lângă tusea productivă, rezistenţa scăzută şi mirosul neplăcut, fumatul îţi distruge nu doar plămânii ci şi alte organe importante. Mai întâi chimicalele din ţigări ajung în plămâni, de unde îşi croiesc drum către restul corpului, efectele fiind letale. Statisticile sunt cutremurătoare – în fiecare an 480.000 de oameni mor din cauze care au legătură cu fumatul.
Cel mai devreme cedează plămânii. Cancerul de plămâni, emfizemul pulmonar şi bronşitele sunt trei dintre cele mai cunoscute afecţiuni asociate cu fumatul. 80% dintre cazurile de cancer de plămâni au legătură cu fumatul, scrie Doctorul zilei.