Premierul francez Manuel Valls (foto) a prezentat preşedintelui Republicii demisia Guvernului său. Preşedintele François Hollande i-a cerut premierului să formeze un nou Guvern, care va fi prezentat astăzi, a anunţat ieri preşedinţia franceză. „Şeful statului i-a cerut să formeze o echipă în conformitate cu orientările pe care le-a definit el-însuşi pentru ţara noastră”, anunţă preşedinţia într-un comunicat, în contextul în care o criză cu privire la politica economică zguduie Guvernul. Ministrul Economiei Arnaud Montebourg a fost pus la punct dur, duminică, de către membri din aturajul lui Valls, care consideră inacceptabile criticile formulate de către acesta la adresa politicii economice a Guvernului. „Considerăm că o linie galbenă a fost încălcată, în măsura în care ministrul Economiei nu se poate exprima în asemenea condiţii asupra liniei economice a Guvernului şi în legătură cu un partener european ca Germania”, a declarat pentru AFP un membru al anturajului lui Valls. „Premierul a decis să acţioneze”, a adăugat această sursă, lăsând să planeze îndoiala asupra menţinerii lui Montebourg în post. Montebourg şi-a confirmat ieri criticile faţă de politica economică a cuplului François Hollande/Manuel Valls, apărându-se de acuzaţia de „încălcare a solidarităţii guvernamentale”. El a spus că nu se plasează „în ipoteza” unei plecări a Guvernului. El a făcut aceste declaraţii după ce Berlinul a respins apelul preşedintelui Hollande de reorientare a politicilor europene în favoarea creşterii economice şi creării unor locuri de muncă, într-un context de nervozitate economică persistentă în Franţa.