D. Constantin

De la un timp încoace, Staţia CFR Ploieşti Sud este un adevărat şantier, realizându-se lucrări de consolidare şi de reparare a copertinelor şi a peroanelor aferente liniilor de cale ferată. Aşa cum toţi ploieştenii ştiau, Gara de Sud arăta ca după război: pereţi înnegriţi de mizerie sau cu tencuiala căzută până la structura de rezistenţă, acoperişuri sparte (prin care ploaia se scurgea în voie), pavimente deteriorate etc. În urma licitaţiei publice organizată de Compania Naţională de Căi Ferate CFR-SA, a fost desemnată câştigătoare firma Construcţii Erbaşu SA Bucureşti. Valoarea totală a investiţiei este de 1,8 milioane de lei, finanţare asigurată din sursele proprii ale beneficiarului. Conform precizărilor Oanei Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate, pe lângă consolidarea copertinelor şi a peroanelor, vor fi executate şi alte lucrări, cum ar fi: refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale, turnarea de covor asfaltic şi înlocuirea bordurilor, reparaţia unor clădiri care deservesc personalul feroviar, executarea zugrăvelilor exterioare.
Potrivit contractului, lucrările de reabilitare ar trebui finalizate până la sfârşitul lunii viitoare, termen care, deocamdată, este pus sub semnul întrebării. Şi aceasta deoarece, din câte am aflat, în timpul lucrărilor de consolidare au fost constatate diverse nereguli – respectiv tasări neuniforme la unii dintre stâlpii de susţinere a copertinei liniilor de cale ferată 6-7. Totodată, după decopertarea tencuielilor, au fost constatate fisuri vizibile şi la grinzile de susţinere, care vor trebui consolidate. Potrivit specialiştilor, aceste deteriorări au apărut în timp, din cauza vechimii considerabile a construcţiilor şi a cutremurelor care s-au produs de-a lungul vremii.
Aşa cum am mai scris, cu câţiva ani în urmă, Staţia CFR Ploieşti Sud a mai trecut printr-o altă etapă de reabilitare, constând în modernizarea sediului administrativ şi a tunelurilor care fac legătura cu liniile de cale ferată, dându-le o înfăţişare conformă cu statutul de principală poartă feroviară de intrare în municipiul Ploieşti. Din păcate, deşi compania CFR are contract cu o firmă de pază, unii dintre pereţii proaspăt zugrăviţi ai peroanelor au fost deja scrijeliţi, iar unele becuri au fost furate de către indivizi necunoscuţi.
Construcţia Gării de Sud, prevăzută cu parter şi etaj, a început în 1870 şi a fost finalizată pe 13 septembrie 1872. Un moment deosebit de important pentru istoria Gării de Sud, potrivit site-ului republicaploieşti.net, a fost ziua de 25 mai 1877, când Ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea, a coborât pe peronul staţiei, oraşul Ploieşti fiind, pentru câteva săptămâni, reşedinţa familiei imperiale ruseşti, ca urmare a conflictului ruso-turc de la sud de Dunăre. Ceremonia primirii Ţarului a fost una fastuoasă, anunţată printr-o salvă de tun. La ieşirea din gară, acesta a fost întâmpinat de femei în costum naţional, iar apoi Ţarul s-a urcat în trăsura care îl aştepta şi a plecat, pe actuala stradă Democraţiei, spre casa în care avea să locuiască.