F. T.
Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia a aniversat, zilele acestea, 10 ani de la înființare.
Potrivit istoricului instituției, la data de 1 iulie 2014, prin Ordin al MAI a fost înfiinţat Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia, căruia, începând cu ziua de 6 iunie 2005, i s-a atribuit denumirea cu conotaţie istorică “Regele Carol I”. Centrul sinăian este o instituţie militară destinată formării, specializării şi perfecţionării pregătirii personalului operativ din structurile specializate subordonate Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a personalului din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne etc.
Printre atribuțiile acestuia se numără iniţierea, specializarea şi perfecţionarea efectivelor de jandarmi din structurile montane şi antiteroriste în schi şi alpinism; pregătirea personalului în vederea acordării primului ajutor de bază, în cazul accidentelor produse pe pârtiile de schi, pe traseele turistice din zona montană şi pentru înlăturarea urmărilor avalanşelor deosebite; participarea la acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii şi a încălcărilor normelor legale în zonele montane ș.a.m.d.
În cadrul schimburilor de experienţă, centrul a fost gazda unor delegaţii aparţinând Germaniei, Marocului, Elveţiei, Spaniei, Portugaliei, Olandei, Serbiei, Norvegiei, SUA etc. De-a lungul celor 10 ani de activitate, aproximativ 3.000 de cursanţi s-au pregătit în schi, alpinism, salvare-evacuare şi prim ajutor, centrul ajungând să fie recunoscut la nivelul şcolilor şi centrelor de pregătire montană cu renume internaţional (Franţa – Chamonix, Italia – Aosta, Spania – Candanchu, Jaca etc.















