Cristina Dobre

Cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate au început să fie distribuite deja în România, inclusiv în Prahova. Potrivit şefului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi, de luna trecută, 7.000 de carduri au ajuns la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate şi au început a fi înmânate, prin intermediul poştei, bolnavilor cu insuficienţă renală cronică şi care beneficiază de servicii de dializă, aceştia fiind de altfel şi primii români care vor putea utiliza cardul de sănătate. În opinia reprezentanţilor CNAS, cardul de sănătate – unul dintre componentele sistemului informatic sanitar, alături de reţeta şi dosarul electronic al pacientului – va simplifica şi îmbunătăţi serviciile medicale.

Potrivit informaţiilor oferite de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, la nivelul judeţului nostru sunt înregistraţi în evidenţe 375 de asiguraţi care au nevoie de dializă. ,,Până în prezent, am primit cardurile naţionale de sănătate pentru 271 de persoane dializate. Din totalul cardurilor au fost distribuite deja prin poştă 227 de astfel de documente, 22 de carduri urmează să ajungă la beneficiari, în timp ce alte 22 de documente vor fi restituite către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din motive administrative. De îndată ce vom mai primi noi carduri personalizate, le vom distribui către populaţie’’, ne-a precizat Cătălin Tudorache, purtătorul de cuvânt al CAS Prahova. Potrivit interlocutorului nostru, toţi cei care au primit cardurile de sănătate se pot prezenta cu aceste documente la medicul de familie, unde le pot activa şi unde li se poate deschide şi un dosar electronic. Cardurile se pot activa cu ajutorul unor cititoare speciale și aplicații informatice. Din acel moment, orice serviciu medical va trebui validat cu cardul, atât de către medic, cât și de pacient, documentul dispunând de un cod PIN confidențial, după modelul celor bancare. Urmând procedurile de autentificare, ulterior, dosarul medical electronic se poate consulta oricând de către proprietarul acestuia, de oriunde are acces la internet. Medicul poate avea acces la informațiile dosarului doar dacă i se oferă acest drept sau poate consulta dosarul medical doar în prezența pacientului. Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face totuşi şi fără acceptul pacientului, dar doar într-o singură zonă, cea de urgenţă (unde sunt trecute informaţii de genul grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări şi ultimele prescripţii, alergii sau intoleranțe ce îl ajută pe medic în cazul unei situaţii de urgenţă), în rest fiind nevoie de acordul beneficiarului. Pe cipurile cardurilor vor fi înscrise atât datele de identificare ale pacientului (numele și prenumele, data nașterii și CNP-ul), istoricul medical (fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor), cât și datele de identificare ale medicului de familie. ,,Trebuie menţionat că a fost eliminată obligaţia de a înscrie pe cardul de sănătate acordul de donare de organe. Această opţiune se poate face doar la solicitarea pacientului exclusiv, şi cu condiţia ca acesta să aibă un acord în acest sens încheiat la notariat’’, ne-a mai spus purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova.
De notat ar mai fi că, potrivit CNAS, distribuţia cardurilor pentru toţi românii asiguraţi este prevăzută să se încheie până la sfârşitul lunii septembrie 2014, urmând ca, de anul viitor, orice serviciu medical oferit să se realizeze doar cu prezentarea acestui document. De asemenea, pacienţii vor dovedi că sunt asiguraţi tot cu cardul şi vor primi servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate doar dacă se prezintă la medic cu cardul naţional de sănătate. Cardurile vor fi trimise asiguraților prin poștă, cu confirmare de primire, iar dacă titularul nu va fi găsit acasă de două ori, documentul va fi returnat casei de asigurări teritoriale. În acest caz, asiguratul va trebui să meargă personal să îl ridice. La măsura distribuției prin poștă s-a recurs după ce medicii de familie au refuzat să facă acest lucru.