F.T.
Potrivit unei informări a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la mijlocul lunii iulie 2014, la nivel naţional, erau libere mai multe posturi de procuror la Parchetele din ţară. Acestea vizau atât funcţiile de conducere, cât şi pe cele de execuţie.
În ceea ce priveşte Prahova, aproximativ aceeaşi situaţie din urmă cu şase luni se regăseşte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte. Potrivit site-ului CSM, această instanţă nu avea, la data menţionată (17 iulie a.c.), nici funcţia de prim-procuror ocupată (ea fiind deţinută prin delegare), în schimb, toate cele patru posturi de execuţie erau acoperite. Per total, a rezultat un grad de ocupare al unităţii de 80%.
În ceea ce priveşte instanţele acuzării de acelaşi grad din judeţ, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti era un grad de ocupare de 86,36%, rezultat din neacoperirea în totalitate atât a funcţiilor de conducere, cât şi a celor de execuţie.
Celelalte unităţi de Parchet – Mizil şi Sinaia – aveau un grad de ocupare de 100%.
Se pare, însă, că din punctul de vedere al resurselor umane, cel mai bine stă Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, unitate la care sunt neocupate, într-adevăr, două posturi de conducere, în schimb există un excedent în ceea ce priveşte numărul de procurori care deţin funcţii de execuţie. Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, deşi are prevăzute 12 posturi de procuror, ocupate sunt 13, suplinind, într-un fel, lipsa cadrelor din conducere. Per total însă, gradul de ocupare este 93,75% – fiind “coborât” din cauza neocupării celor două funcţii de conducere.
Şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti era, la data de 17 iulie 2014, un număr de procurori peste schemă, în sensul că, faţă de cele nouă prevăzute, 10 erau ocupate.
În Prahova însă, dacă facem referire la actul de justiţie, probleme sunt întâmpinate la instanţele care desfăşoară actul de justiţie propriu-zis. În acest context, reamintim că la Tribunalul Prahova se resimte, de mai bine de cinci ani, o criză sistematică de judecători. În plus, nici sediile în care magistraţii de la multe judecătorii, Tribunal sau Curtea de Apel Ploieşti îşi desfăşoară activitate nu sunt dintre cele mai corespunzătoare. Sens în care reamintim că judecătorii de la Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti îşi desfăşoară activitatea într-un sediu închiriat, iar Curtea de Apel Ploieşti – la Palatul Culturii.













