Ana Maxim
Arta populară şi produsele tradiţionale din mai multe zone ale ţării au fost promovate, recent, în Piaţa “George Enescu” din Bucureşti, în cadrul unei ample expoziții intitulate “România, grădina Europei. Descoperă comorile României”. O delegaţie formată din 40 de persoane din comuna Izvoarele, judeţul Prahova, a participat la eveniment, iar cu acest prilej au fost expuse mai multe produse realizate în localitate, cum ar fi dulceţurile de zmeură, fragi, coacăze, nuci verzi, prune verzi, dar şi dulceaţa de … ardei iute, după cum ne-a precizat primarul comunei, Margareta Dinulescu. Vizitatorii s-au grăbit să deguste neobişnuitul produs realizat de prahoveanca Mioara Panait, iar unora le-a plăcut atât de mult încât au şi cumpărat borcane cu dulceaţă de ardei iute. Tot din Izvoarele au fost prezentate sculpturi în lemn şi feţe de masă realizate manual, pe etamină. De altfel, comuna a obţinut anul acesta locul al patrulea la concursul “Satul cultural al României”. În cadrul expoziţiei, fiecare județ a fost reprezentat sub forma unei mese cu o grafică special concepută pentru a face relevant și ușor de identificat pentru orice vizitator principalele valori, obiective turistice, culturale, produse simbol, personalități marcante pentru fiecare județ (România în Miniatură).
Vizitatorii s-au oprit la standurile de promovare ale destinaţiilor turistice amenajate cu acest prilej, dar au ascultat şi muzică populară românescă. Au putut fi urmărite ansambluri folclorice din comunele Cumpăna (judeţul Constanța), Jurilovca (județul Tulcea), Izvoarele (judeţul Prahova), Runcu (județul Dâmbovița), Corbi (județul Argeș), Izbiceni (județul Olt), Drăguș (județul Brașov), Cincu (județul Brașov), Arpașu de Jos (județul Sibiu). Evenimentul a fost organizat de Asociația “Cele mai frumoase sate din România” – AFSR, Autoritatea Națională pentru Turism – ANT şi Centrul de creație, artă și tradiție al Municipiului București – CREART. Expoziția face parte din seria de evenimente “Săptămâna României” ce se va derula în perioada iulie — octombrie 2014 în 13 municipii din România, precum și în Bruxelles, Paris, Madrid și Roma, la care se estimează participarea a 500.000 de vizitatori.